Ana-Maria Păunescu

Părea complicat același drum. Părea riscant. Dar Ana-Maria Păunescu l-a ales. Autoare de versuri când era copil, sub protecția și îndrumarea părintelui ei, Ana-Maria redebutează, în poezia adevărată, adunând, în 2022, câteva dintre cele mai dragi versuri ale ei, în volumul „Toate poeziile pe care nu ți le-am scris”, premiat de „Fundația Niște Țărani”, dar și de prestigioasa revistă de literatură și opinie din Basarabia – „Literatura și arta”.

În 2023, revine pe scena poeziei contemporane cu cartea „Ai vreme să vorbim?”, titlu care, în scurt timp, se transformă și într-o platformă de câteva podcast-uri cu scriitori și artiști găzduită de trustul media Gândul.

De două ori pe săptămână, Ana-Maria Păunescu îmbracă și haina de jurnalist, semnând editoriale de opinie în cadrul aceluiași trust de presă – Gândul, Articolele autorului Ana-Maria Păunescu iar de mai bine de cincisprezece ani, săptămânal, dă tiparului și iubitorilor de literatură revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” 

Description

În această Librărie Păunescu, pe care Ana-Maria a gândit-o ca pe o altă casă a ei, găsiți atât cele două volume de versuri care îi aparțin, cât și revista pe care cu dedicare și pasiune o arată lumii, pentru a ține viu lanțul dintre realitățile ciudate de afară și adevărurile normale dinăuntrul sufletelor noastre.

Totuși, poezia!

Recenzii

Părerile voastre

Scrie o recenzie

Select at least 2 products
to compare