Coș

Sub-total: 25,00 lei

Vezi coșulFinalizare

Adrian Păunescu

Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, Basarabia – d. 5 noiembrie 2010, București, România) a fost poet, scriitor, publicist, jurnalist, critic literar, eseist, director de reviste, textier,  traducător și politician român. Dintre toate cele pe care le-a făcut pe lume, poate cea mai dragă meserie a sa rămâne aceea de poet. Pentru că în poezie, fără să își propună asta neapărat, a reușit să surprindă nu numai lumea în care a trăit, ci și lumea în care trăim noi azi, la mai bine de cincisprezece ani de când schimbul de lumi a devenit ireversibil.

A debutat ca autor în anul 1960, cu volumul „Ultrasentimente”. Autor a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Adrian Păunescu este unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare. Multe dintre poemele sale au rămas vii în conștiința oamenilor prin punerea lor pe muzică de către cantautori folk și rock. Pentru că un alt fenomen inventat și construit de Adrian Păunescu a fost și rămâne acela al Cenaclului Flacăra (vezi volumul de versuri ORDINEA DE ZI)

Adrian Păunescu rămâne, poate, autorul celor mai iubite poezii pentru părinți, versurile sale aducând, fără excepție, lacrimi în ochii acelora care au vreme să le audă (vezi volumul de versuri „RUGĂ PENTRU PĂRINȚI”).

Description

Astăzi, volumele sale de versuri au devenit volume de colecție, greu de reeditat, și cele care se mai pot găsi în librării sunt disponibile într-un număr limitat de exemplare.

Recenzii

Părerile voastre

Scrie o recenzie

Select at least 2 products
to compare